Contextul istoric determinant pentru înființarea școlilor normale preparandale pentru pregătirea învățătorilor a fost
constituit mai ales de pătrunderea ideilor iluministe întâi în Transilvania, iar apoi în Moldova şi Ţara Românească.
Dintre toate obiectivele iluminismului în mod deosebit interesează atenția pe care a acordat-o învățământului primar și răspândirii științei de carte în rândul maselor populare, fiind principalii pași în construirea unei școli naționale care să corespundă nevoii de cultură a maselor.
Dacă Transilvania și Banatul și-au dezvoltat învățământul sub influența Imperiului austriac cu aproximativ un veac
înainte, în Moldova, o întâmplare fericită a fost apariția lui Gheorghe Asachi, un tânăr cu o temeinică pregătire culturală dobândită la Lemberg, Viena și Roma.
Activitatea sa de organizator și îndrumător al școlilor naționale din Moldova începe cu înființarea în 1828 la mănăstirea
Trei Ierarhi a școlii.
Regulamentul organic ducând la înființarea unor școli ținutale în Moldova, era nevoie și de pregătirea învățătorilor
la mănăstirea Trei Ierarhi.
În 1851 s-a desființat regulamentul cunoscut sub numele de „Așezământul pentru organizarea învățăturii publice din principatul Moldovei” care prevedea înființarea de școli publice în orașe și sate și de asemenea, prevedea înființarea
unui curs de pedagogie cu durata de un an la Școala Primară Vasiliană de la mănăstirea Trei Ierarhi unde se va organiza
și un Internat pentru tinerii meniți a ajunge învățători sătești.
Preocupările pentru înființarea școlii preparandale încep din 1853, iar în martie 1854 se întocmește „Proiectul pentru
înființarea Institutului preparandal”, proiect care va fi pus în aplicare abia în 1855.
La 15 decembrie 1855 lua astfel ființă prima școală de pregătire a învățătorilor din cele două țări românești aflate încă sub suveranitate turcească, moment istoric al organizării învățământului normal și primar pe baze științifice.
Din acest moment Iașul și Moldova vor îndeplini un rol esențial în pregătirea unitară a învățătorilor din țara noastră,
școala preparandală de la Iași constituind ulterior model de organizare pentru celelalte școli predagogice din Moldova
și Țara Românească.
Primul director al școlii a fost Anton Velini, absolvent al Gimnaziului Vasilian (ulterior Liceul Național) și doctor în
filosofie, titlu obținut la Universitatea din Viena. El a condus Școala primară de la Trei Ierarhi, Școala Preparandală
și Internatul preparanzilor până în anul 1863.
Tinerii recomandați să urmeze școala preparandală trebuiau să fie fii de preoți, dascăli sau alți săteni în vârstă de 17 ani
și cu „certificat de moralitate iscălit” de preotul și proprietarul locului (boierul).
Prima denumire a școlii a fost aceea de Școală Preparandală.
Aflată în pericol de desființare în 1863 deoarece rolul său nu era înțeles nici de public nici de autorități, școala a fost
preluată la conducere de Titu Maiorescu, director al Gimnaziului central (Liceul Național) și rector al Universității,
care a intuit importanța formării învățătorilor pentru dezvoltarea învățământului mai ales rural.
Titu Maiorescu a utilizat pentru prima dată denumirea de Școală normală în sensul de școală pregătitoare pentru
învățători. El a propus numele școlii, iar domnitorul Alexandru Ioan Cuza a admis ca școala să fie numită Institutul
lui Vasile Lupu. Ulterior, numele de Institutul normal Vasile Lupu s-a păstrat până în  1890 când s-a statornicit cel de
Școala Normală „Vasile Lupu”.